Știri
Festivalul-concurs de literatură „Moștenirea Văcăreștilor”, organizat de Consiliul Județean Dâmbovița prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, împreună cu Societatea Scriitorilor Târgovișteni și Biblioteca Județeană ”I. H. Rădulescu”, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, ajuns la a LIV-a ediție, a avut loc în perioada 3-4 noiembrie 2022.
Brand al culturii cetății târgoviștene, Festivalul-Concurs Național de Literatură „Moștenirea Văcăreștilor” reprezintă o rampă de lansare pentru fiecare autor care simte să-și „cinstească patria”, prin operele lui. Pentru ediția a LIV-a, de anul acesta, invitația de participare a adunat 88 de lucrări.
Lucrările câstigătoare au fost publicate în volumul Festivalul-Concurs Național de Literatură „Moștenirea Văcăreștilor”, Laureați ai ediției a-LIV-a. Aceștia sunt câștigătorii anului 2022:
Secțiunea poezie:
- Premiul național – Stoian Alina – Pucioasa, județul Dâmbovița;
- Premiul II – Făt Andreea – Alexandra – Baia Mare, județul Maramureș;
- Premiul III – Ilie Raluca-Antonia – Comuna Mălini, județul Suceava;
- Mențiune – Pasanciuc Ana – Comuna Moldovița, județul Suceava.
Sursa: Centrul Județean de Cultură Dâmbovița – Facebook
…
Prefață la volumul de poezii „Și puritatea, și păcatul” de Andreea Alexandra Făt.
de Iuliana-Andrea POP
Andreea Alexandra Făt
Andreea Alexandra Făt debutează în literatură cu această carte de „căpătâi” pentru orice început de drum, dată spre tipărire la vârsta la care unii autori încă își caută calea de urmat, dar demonstrând că are curaj și că este conștientă de riscurile de a te prezenta în fața cititorilor cu o serie de creații diverse care însumează în primul rând luciditatea filosofică obținută la maturitate și trezirea iminentă în fața angoaselor cauzate de timpul trecător („Timpul e împotrivă, / el duce în fiecare zi un război și nu ne lasă / să-l oprim.”). Acesta din urmă adună pe cărare trăiri complexe, îndestulătoare pentru suflet, dar aruncând eul liric într-o continuă căutare de sine și de Celălalt, călătorind pe firescul versului care curge odată cu meditația. Poeta se regăsește cu o plăcută familiaritate în stihu-i, care prezintă, printr-o profundă și meditativă tăcere lirică („liniștea e mai presus de cuvinte”) o suită de introspecții existențiale, dezvăluind femeia care se privește insistent și întrebător în oglindă, căutând sensuri și nuanțe ale propriei vieți („Căutarea e mereu / înlăuntrul nostru.”). Cititorul se trezește într-un cadru caracterizat de o ambianță molcomă, resemnată, comodă, unde se poate întâlni nestăvilit cu gândurile autoarei.
Se observă încă din primele versuri o îndrăzneală în jocul creatoarei cu motivele poetice (aripile, oglinda, umbra, urma, zborul, floarea) care se repetă pe alocuri și care reprezintă instrumentele cele mai firești în conturarea unei viziuni originale. Nici metaforele nu îi sunt străine, iar mânuirea lor atentă dau naștere unor forme de exprimare autentice: „A mai trecut o furtună / întru devenirea noastră.” Mă voi opri asupra celor menționate mai sus în continuarea demersului meu, deoarece acestea sunt pilonii pe care sunt construite cu finețe poeziile din volum.
Abordând câteva teme esențiale, precum iubirea, divinul, eul în raport cu lumea din jur, trecutul sau timpul meschin, explorarea propriei identități și crâmpeiele de copilărie ce se nasc în memorie, volumul de față e o reflexie a spiritului contemplator al autoarei, care nu se mulțumește cu suficiența cotidianului și se avântă într-o aventuroasă expediție în căutarea unor răspunsuri la întrebările uneori intempestive și chinuitoare care o frământă.
Conștientă de povara devenirii sale și a întregii umanități în general, eul liric propune evadarea într-un paradis alternativ, acolo unde „Copacii n-au nevoie de rădăcini” și unde „n-avem nevoie de cuvinte”. Din nou, tăcerea revelatoare își face simțită prezența, mai presus de vorbe și exclamații neavenite. Și cum altfel să descopere ființa acest rai interior dacă nu prin intermediul aripilor care îl vor purta neobosite spre universuri nevăzute încă?
Laitmotivul fluturilor susține ideea poetică repetitiv, fiind un simbol al speranței („dincolo de ceruri, suntem/oameni sau poate fluturi”; ,,fluturii ne sunt suficienți chiar dacă au viața prea/scurtă”.)
Andreea Făt strecoară-n poeme starea de izolare-n centrul lumii, un iz de însingurare planează peste scriitura sa, însă speranța că este parte integrantă a ceva superior și neștiut dă forță desprinderii prin actul creației. Spicuind printre versuri, poeta transmite bucuria de a fi, cu bune și cu rele, cu dureri și fericiri, cântând complexitatea și bogăția propriului eu, o plenitudine ce poate fi accesată doar prin evoluție și acceptare: „În mine stau și puritatea și păcatul / și calea cea din urmă, / ziua și noaptea, / împăcarea, regăsirea, învățarea”. După toate furtunile, există o cale de ieșire prin „ceea ce ne salvează întotdeauna / sunt binele, frumosul, curajul și speranța”. Emoția, în deplinătatea sa, de pelin sau dulce, conduce la realizarea supremă, creația: „cerneala e amară – / puterea unui gând măreț.”
Sursa: Revista e-Bibliotheca septentrionalis | Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare
