Recomandare de lectură: Doina Cornea: dincolo de zid. Individualitate, autenticitate și opoziție în comunism de Cornel Jurju.
Cartea a apărut în anul 2020 sub egida Fundației Doina Cornea, la Editura Școala Ardeleană, 310 pagini, și are texte însoțitoare semnate de Ana Blandiana și Ruxandra Cesereanu.
Da’ şi fatalismul este tot o dovadă de proastă aşezare spirituală în contextul existenţial. Asta este! Dar de asta te poţi debarasa. De ce trăim? Ca să ne perfecţionăm, să aducem ceva în fiecare zi. Nu să urâţim lumea, ci să o facem mai frumoasă, mai bună, mai demnă, mai curajoasă, pentru că răul este majoritar totdeauna. Noi asta nu vrem să înţelegem. Atunci fatalitatea, de fapt, nu e în afară, nu e în poziţia noastră geografică, este în noi. Poziţia asta o au şi polonezii de secole, bulgarii de secole, uite că se descurcă mai bine. Noi să fim fericiţi şi să mulţumim lui Dumnezeu că ne-a pus aici şi ne dă prilejul să luptăm şi să devenim mai tari. Să preschimbăm neşansa în şansă. Avem această putinţă! (Doina Cornea)
…
𝗔𝗡𝗔 𝗕𝗟𝗔𝗡𝗗𝗜𝗔𝗡𝗔: „Societăţii româneşti, de azi, îi lipsesc multe, dar nimic nu-i lipseşte mai mult decât modelele umane – acele personalităţi exemplare care prin opera şi viaţa lor merită a fi amintite, omagiate şi imitate, şi după ce nu mai sunt printre noi. Doamna Doina Cornea (iată un nume care nu poate fi folosit nici după moarte fără atributul de politeţe) ne-a ţinut tuturor locul şi a reprezentat poporul român în faţa restului Europei ani la rând – un model şi o remuşcare că nu aveam curajul să-i urmăm exemplul. Acest exemplu trebuie să rămână viu în continuare, pentru ca şi următoarele generaţii să-i poată învăţa dăruirea şi îndrăzneala.”
…
𝗥𝗨𝗫𝗔𝗡𝗗𝗥𝗔 𝗖𝗘𝗦𝗘𝗥𝗘𝗔𝗡𝗨: „Cartea gândită şi concretizată de Cornel Jurju o înfățişează multifațetat pe doamna Doina Cornea: ca om, femeie, mamă, soție, bunică; apoi ca personaj istoric şi etic; ca actant civic şi protestatar; ca mărturisitor şi raisonneur al vremurilor. Este o carte gândită asemenea unui confesional multidisciplinar (cu varii insighturi), de aici valoarea sa dialogală şi oralitatea care alcătuiesc un testimoniu şi un argument pentru un model moral. O carte cu multe teme şi subteme şi reacții, un text ramificat despre neuitare. A nu o uita pe Doina Cornea înseamnă a cunoaşte istoria recentă a României.”
Sursa: Editura Școala Ardeleană
Cartea poate fi consultată la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare: https://bibliotecamm.ebibliophil.ro/doina-cornea-dincolo-de-zid-individualitate-autenticitate-opozitie-in-comunism.
Sursa: Redacția e-Bibliotheca septentrionalis
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare