Un secol de la nașterea Liviei Bacâru

Știri

de Maria GÂRBE

Suntem în anul centenarului nașterii Liviei Bacâru, dar și a istoricului literar, publicistului, profesorului Nae Antonescu (n. 18 decembrie 1921 – d. 18 iunie 2008). Născuți în același an, 1921, doar la o lună distanță, bibliologul Livia Bacâru și Nae Antonescu, «părintele revuisticii românești contemporane», și-au desfășurat activitatea în aceeași perioadă și s-au apreciat reciproc, scrie dr. Marta Cordea despre ei pe coperta IV a volumului Livia Bacâru, o viață dedicată cărții, autor: Maria Gârbe, apărut cu prilejul acestui centenar. Volumul cuprinde: repere biografice, un interviu cu Irina Hebe, sora Liviei, realizat în anul 2011, prefața/argument a Mariei Gârbe, indice cronologic, bibliografia operei (volume de autor, volume în colaborare, volume traduse, studii, articole, semnalări editoriale, recenzii, interviuri), referințe critice, corespondență, file de album.

Livia Bacâru s-a născut la Valea Vinului, județul Satu Mare, în familia Andercău. După absolvirea Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti s-a stabilit în capitală, încheindu-și viața pământeană la 78 de ani, în Cimitirul Bellu.

A fost bibliolog, traducătoare, poetă.

A trăit o viață printre cărți. După cum mărturisește în studiul Ex librisul românesc cu blestem, publicat în Revista bibliotecilor din 1968, s-a ocupat cu studiul cărților, a cercetat şi a scris despre vremurile trecute cu câteva sute de ani în urmă, când cărţile erau încă rare şi se lăsau moştenire din tată-n fiu ori se înscriau în foile de zestre ca bunuri de mare preţ.

A început să lucreze la Biblioteca Academiei R. S. România, până în anul 1970. Acesta este și anul în care îi apar două volume: Catalogul incunabulelor din Biblioteca Academiei Române şi biografia literară Constantin Cantacuzino Stolnicul – Un umanist român, volum alcătuit în colaborare cu istoricul literar și bibliologul Corneliu Dima-Drăgan.

În perioada 1970-1974, Livia Bacâru a fost redactor principal la Revista bibliotecilor, pentru rubrica Istoria cărţii şi a bibliotecilor. În această perioadă își intensifică activitatea publicistică. A publicat studii consacrate legăturilor de cărţi vechi, filigranului, ex librisului, despre istoria cărţii şi a tiparului, materiale de teorie şi metodă, abordări monografice ale unor fonduri tradiţionale, însemnări autografe şi particularităţi de exemplar, bibliofilie, recenzii, prezentări de cărţi, semnalări editoriale, cronici ale unor activităţi, aspecte de la unele biblioteci din România sau din alte ţări, noutăţi discutate la congrese ori simpozioane etc., toate însumând peste o sută de articole. Ioana Lupu o descrie astfel: ştia să «citească» un univers într-un detaliu.

Recenziile lucrărilor de specialitate, cronicile sau semnalările editoriale publicate în Revista bibliotecilor le-a trecut prin prisma exigenţei. Observaţiile sale sunt urmate de sugestii: utilitatea unui indice, obligativitatea stabilirii vedetei uniforme atunci când într-un text se foloseşte şi numele real şi pseudonimul unui autor, importanţa precizării sursei bibliografice şi a locului unde poate fi ea găsită etc.

În anul 1973 a făcut parte din delegaţia care a participat în Polonia la Congresul internaţional al bibliofililor.

Între anii 1974 și 1976 a fost cercetător la Biblioteca Centrală de Stat, iar în anul 1976 s-a pensionat. După pensionare şi-a intensificat activitatea de traducător. Avea certificat de traducător încă din anul 1958. A tradus lucrări din limbile maghiară, germană/austriacă, rusă şi ucraineană.

Dacă în recenziile lucrărilor de specialitate sugera de cele mai multe ori ceva ce s-a omis ori ar fi crescut valoarea documentară a acelei lucrări, cum s-ar putea alcătui următoarea ediţie, îşi spune părerea şi la traducerile publicate. Aproape toate volumele au N.T. (nota traducătorului). Mult sprijin în traducerile din limba maghiară a primit şi de la sora Irina Hebe (n. 1924 – d. 2020) stabilită la Satu Mare, cu care se consulta mereu. Aceasta avea o mare dorinţă şi disponibilitate de a o ajuta, de a participa la astfel de acte cultural-literare. Mărturie sunt, în acest sens, căldura dedicaţiilor aflate pe volumele dăruite la apariţie, cum ar fi „cel mai competent «consultant» al acestei cărţi”.

Bogata activitate de traducător i-a făcut posibilă primirea, în anul 1980, în Uniunea Scriitorilor. A fost și membră de onoare a Asociaţiei Române pentru Ex Libris. A fost iubitoare şi colecţionară de ex librisuri.

Pentru catalogul Expoziţiei de ex libris din iulie 1976 a scris cuvântul-înainte: Ca un element care conferea o stare civilă cărţii, ex librisul îşi avea locul său consacrat în cuprinsul acesteia. El se aplica întotdeauna pe interiorul copertei din faţă, întâmpinând acolo pe cel ce deschidea cartea şi informându-l, elegant şi subtil, despre persoana bibliofilului posesor. Desprins din acest loc, el îşi pierde raţiunea de a fi, savoarea şi valoarea, reducând-o şi pe cea a cărţii văduvită de actul ei de provenienţă.

Ex librisul Liviei Bacâru, alcătuit de Helfried Weiss în 1972, are ca simbol o bufniţă. Bufnița, pasăre de noapte, simbol al înțelepciunii, o întâlnim și în sigla Bibliotecii Județene Mureș. Liviei Bacâru îi plăcea să lucreze în liniştea nopţii. Atunci citea, traducea, scria versuri, croșeta, desena.

Livia Bacâru a început să colaboreze la ziarul sătmărean Buciumul încă din anul 1946. Aici are loc şi debutul ei literar, cu poezia Privighetoarea. De-a lungul vieții a mai scris versuri, dar nu le-a publicat. După moartea ei, în anul 2004, la Editura Sigma din Bucureşti a apărut volumul de poezii Călătorii semnat de Livia Bacâru. Este o ediție postumă îngrijită și prefațată de dr. Nicolae Scurtu.

Lectura acestui volum de versuri mi-a readus-o în memorie, amintindu-mi că prin 1973 urma să ne predea Istoria cărții, dar și lectura studiilor ei publicate de-a lungul anilor în presa vremii. Și am început să adun articolele semnate cu numele ei. Multe după-amiezi din vara anului 2006 le-am petrecut în sala de lectură a periodicelor de la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare răsfoind reviste de specialitate (în primul rând, Revista bibliotecilor), pentru a descoperi articole semnate de Livia Bacâru. Pe măsură ce găseam le copiam, apoi le introduceam în calculator. A fost un efort mare, care a însemnat răsfoirea publicațiilor pentru aflarea articolelor și studiilor publicate (ceea ce uneori semăna cu a căuta acul în carul cu fân), culegerea textelor pe calculator, găsirea metodei optime de ordonare a lor etc. Toate astea se întâmplau în vreme ce mai învățam câte ceva despre tainele calculatorului, a tastelor, a programelor…

Investigaţiile au inclus şi alte publicaţii periodice, antologii, dicţionare, diverse lucrări de referinţă, note, bibliografii. Ceea ce m-a ghidat în consemnarea informaţiei a fost, pur şi simplu, descoperirea ei. Am notat fiecare menţiune, notă, consemnare a numelui Livia Bacâru. Nu am făcut nicio selecţie a titlurilor. Am avut în vedere întregul conţinut al articolelor, inclusiv al notelor de subsol şi al bibliografiilor însoţitoare. O simplă menţiune a numelui Livia Bacâru şi a unui titlu de studiu care-i aparţine stau pe aceeaşi pagină cu descrierile lucrărilor mai ample. Pentru că simpla menţiune poate fi o referire la un studiu sau o cercetare care a necesitat ani de muncă. Acest criteriu l-am aplicat, atât în căutările din Galaxia Gutenberg, cât şi pe Internet.

Tot adunând materiale (în 2008), m-am apropiat de 400 de pagini de manuscris (format A4, text pe calculator). Asemenea dimensiune m-a determinat să separ materialele adunate. O parte ce cuprinde datele despre viața și activitatea ei, iar cealaltă cu articolele și studiile publicate de ea. Aşa s-au născut volumele: Livia Bacâru: caiet biobibliografic (de Maria Gârbe) şi Livia Bacâru – Studii, articole, recenzii… (ediție îngrijită de Maria Gârbe).

Antologia de 224 de pagini, realizată de Maria Gârbe, şi intitulată „Studii, articole, recenzii…” reproduce opera bibliologică a Liviei Bacâru, în toate dimensiunile ei, urmărindu-i scrierile din 1960 până în 1985, aşadar pe parcursul unui sfert de secol (dr. Gheorghe Buluță, bibliolog, istoric literar, publicist). Amândouă volumele au o structură cronologică: În structurarea volumului este folosit criteriul cronologic, ceea ce ajută la conturarea unui portret în timp – este şi părerea lui Gheorghe Buluţă (Respectul lucrului bine făcut, apărut în revista Biblioteca, nr. 7-8, 2009, p. 199-200). La data publicării lor au fost primele volume despre viața ei, dar și o însumare a activității publicistice. Postum, ele se alătură volumului de versuri Călătorii, îmbogățind zestrea editorială Livia Bacâru.

În paralel cu adunarea materialelor, care aveau semnătura Liviei Bacâru, am aflat şi lucruri noi despre aceasta. Sora ei Irina Hebe m-a făcut să înţeleg căldura părintească a copilăriei celor trei fraţi, sfaturile trainice primite de la părinţi ca zestre pentru viitor și mi-a povestit întâmplări ale tinereţii lor, rememorări ale perioadei refugiului din anii Dictatului de la Viena. Stabilită la Bucureşti, Livia Bacâru se bucura întotdeauna de prăjituri, compoturi sau alte bunătăţi culinare primite de la sora Irinuca din Satu Mare, o gospodină şi o bucătăreasă deosebită.

De la muzeograful băimărean Viorica Ursu am primit o parte din corespondenţa sa cu Livia Bacâru. Bibliotecarul Iuliu Stier de la Satu Mare, colecționar pasionat de ex librisuri, participant la cercul de bibliofilie, deși a cunoscut-o personal, discret cum era, mi-a povestit foarte puţine despre ea. Unele amănunte le-am aflat căutând şi răsfoind tot felul de surse de informare, referiri bibliografice, întrebând istorici, personalităţi care am ştiut sau am presupus că au cunoscut-o.

În primăvara anului 2009 am participat la un interesant şi recreativ, dar şi pilduitor periplu cultural desfășurat pe mirificul traseu al văii sătmărene a Someșului – organizat de colectivul Bibliotecii Județene Satu Mare (Viorel Câmpean, Pe urmele unor bibliotecari iluștri, născuți pe valea sătmăreană a Someșului, în Informația de duminică «Satu Mare», 10 mai 2009, p. 10). A fost un eveniment cultural de excepție. Sătmărenii au inițiat acest demers pentru a cinsti cartea şi profesia de bibliotecar, pe cei care le-au slujit, pentru că în județul Satu Mare, pe raza a doar câțiva kilometri, au văzut lumina zilei ori au locuit mari bibliologi români. Primul popas s-a făcut în localitatea Lipău, unde a fost evocată personalitatea lui Eugen Pavel Barbul (1875-1960), fiu al locului. În anul 1920 Eugen Barbul a fost numit director al Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj-Napoca, primul conducător român al acestei instituții. A fost şi deputat în Parlamentul României.

Al doilea popas a fost în comuna Valea Vinului, unde s-a făcut o dublă evocare. Prima la Casa memorială a monseniorului Aloisie Ludovic Tăutu (1895-1981), cărturarul care şi-a identificat viața cu cercetarea bibliotecii Vaticanului, publicând 15 volume de acte papale cu caracter canonic-istoric, destinate unor popoare de rit oriental, cu introduceri, note critice şi indici de locuri şi persoane, dar şi alte volume. A doua evocare de la Valea Vinului a fost la biblioteca comunală, cea a Liviei Bacâru.

Următorul popas s-a făcut la Pomi, unde a fost omagiat academicianul Gabriel Ștrempel (1926-2020), director general al Bibliotecii Academiei.

Ultima oprire s-a făcut în localitatea Borlești, comuna Pomi. Acolo a fost evocat cărturarul Valentin Băințan (1924-2009), bibliotecar şi director la Biblioteca Județeană Maramureș timp de cincisprezece ani, apreciat dirijor, autor de cărți.

Dr. Teodor Ardelean, director al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, cu prilejul Zilei Bibliotecarului din anul 2016 evocă, prin scris, într-un săptămânal maramureșean Drumul Bibliotecarilor (Teodor Ardelean, Drumul Bibliotecarilor. În Gazeta de Maramureș, 2-8 apr. 2016, p. 8).

Periplul sătmărean din anul 2009 a pornit de la Satu Mare spre Borlești. Cel propus în scris de Teodor Ardelean pornește din Borlești – Pomi – Valea Vinului – spre Lipău: În apropiere de Baia Mare, dar pe ruta secundară de Satu Mare, avem, de câteva decenii, un «drum al bibliotecarilor». Nu se știe cum, prin ce mirabile mecanisme de genetică socială, pe linia acestor sate s-au născut mari bibliotecari ai României. La Borlești – Valentin Băințan. La Pomi – acad. Gabriel Ștrempel. La Valea Vinului – Livia Bacâru. La Lipău – Octavian Bandula [1932-2017, director al Bibliotecii Regionale Maramureș în perioada 1956-1962]. Oameni predestinați să se pregătească pentru viață prin cărți și să gospodărească totodată Lumea Cărților.

Plecarea Liviei Bacâru la bibliotecile cereşti s-a-ntâmplat în noaptea Sfântului Laurenţiu, a cărui legendă (una dintre ele) este legată de căderea stelelor. În acele zile bibliotecarii băimăreni eram ocupați cu mutarea cărților din căminul studențesc al Universității de Nord în clădirea nouă a bibliotecii județene. Vestea plecării am aflat-o în timp ce încărcam un camion cu pachete de cărți. Am făcut pachetele și le-am numerotat respectând ordinea așezării cărților în rafturi. Formând un șir indian, am păstrat această ordine, atât la încărcarea, cât și la descărcarea camioanelor. Ne-a dat putere gândul la noua Casă a cărții. Ce vremuri! Timpul, parcurs de atunci încoace, ne-a demonstrat că a meritat efortul.

Maria Gârbe, Livia Bacâru, o viață dedicată cărții. Prefață de Săluc Horvat. Lucrare apărută sub egida Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, în cadrul Programului cultural Universul profesiei de bibliotecar. Coordonator: dr. Teodor Ardelean. Baia Mare, 2021, 204 p.

 

Sursa: Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare