Mircea Tomuș, profesor, scriitor, critic și istoric literar – 90 de ani

În urmă cu 90 de ani s-a născut, în Mociu (județul Cluj), Mircea Tomuș, profesor, scriitor, critic și istoric literar. A fost distins cu Premiul Academiei Române, Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca și Premiul Uniunii Scriitorilor din România. A fost redactor-șef la Editura Dacia (din Cluj-Napoca) și la revista „Transilvania” (din Sibiu), iar în anii…

Vezi mai multe

Recomandare de lectură: „Ceauşescu şi epoca sa”, de Lavinia Betea

„La trei decenii de la prăbuşirea regimului comunist, volumul Ceauşescu şi epoca sa surprinde caracteristicile esenţiale ale comunismului românesc, urmărind traseul existenţial al tânărului din Scorniceşti – plecat în lume cu gândul de a fi noul Stalin al României, aşa cum susţine legenda -, încheiat într-o zi sfântă, în Crăciunul lui 1989. Cartea ne poartă…

Vezi mai multe

Dan C. Mihăilescu împlinește azi 70 de ani

Membru al Uniunii Scriitorilor din 1990, este cunoscut în special datorită emisiunii „Omul care aduce cartea”, care a fost difuzată de Pro TV timp de 15 ani (2000-2015), oferind peste 3500 de sugestii de lectură telespectatorilor. A continuat apoi timp de un an să prezinte o pastilă zilnică pe YouTube și pe Facebook (2016-2017) sub…

Vezi mai multe

La 11 decembrie, celebrăm Ziua Internațională a Muntelui

  Ziua Internațională a Munților e o ocazie de a reflecta asupra frumuseții și importanței acestor magnifice structuri ale naturii. Vârfurile lor oferă peisaje spectaculoase și adăpostesc o varietate bogată de viețuitoare. Masivele montane sunt, de asemenea, surse esențiale de apă dulce și contribuie semnificativ la echilibrul climatic al planetei. Ziua de astăzi ne reamintește…

Vezi mai multe

115 ani de la nașterea etnografului Francisc Nistor

  În urmă cu 115 ani se năștea Francisc Nistor, etnograf, fotograf, montaniard, arheolog, profesor, cel mai vechi custode onorific din ţară al unei rezervații naturale (e vorba de Rezervaţia Pietrosu Rodnei, din 1934). Încă din anii 1930 l-a pasionat etnografia. Se consideră că el a salvat biserica de lemn din Dragomireşti de la distrugere,…

Vezi mai multe

Farmecul lunii decembrie prin file de carte

Sărbători însemnate, tradiții uitate… – Expoziție de carte realizată la Compartimentul Împrumut carte pentru adulți – Decembrie este luna a zecea în calendarul roman și a douăsprezecea în calendarele iulian și gregorian. Denumirea populară Neios indică abundența zăpezilor, în timp ce alte nume, Andrea, Indrea și Undrea, păstrează amintirea Sfântului Andrei, prăznuit în ultima zi…

Vezi mai multe

Azi Nicolae Bud împlinește 70 de ani

Doctor în inginerie, doctor în economie, membru al Academiei de Științe Tehnice din România, a publicat mai multe cărți despre Maramureș și despre minerit, cea mai recentă traducere, în limba chineză, a volumului „Romanian Mining Industry” lansându-se chiar în această toamnă la Biblioteca Academiei Române din București. – articol Recomandare de lectură: La hotarul dintre…

Vezi mai multe

Azi Lucian Perța împlinește 70 de ani

  Azi Lucian Perța împlinește 70 de ani. Poetul este considerat de către criticul literar Gheorghe Grigurcu, dar și de regretații Laurențiu Ulici și Marin Mincu drept cel mai mare parodist român. Recomandare de lectură: Cărți despre această personalitate sunt disponibile pentru împrumut sau consultare la biblioteca județeană – catalog online Sursa info şi foto: Biblioteca…

Vezi mai multe

Colegul nostru, profesorul, filosoful şi omul de cultură Florian Roatiş împlinește azi 75 de ani

Colegul nostru, profesorul, filosoful şi omul de cultură Florian Roatiş împlinește azi 75 de ani. Îi dorim la mulți ani cu sănătate! După o frumoasă carieră în învățământul liceal și universitar, în prezent este cercetător ştiinţific la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. A debutat publicistic în anul 1973 cu articolul „O filosofie umanistă.…

Vezi mai multe

Ziua Dobrogei

Azi este Ziua Dobrogei și se împlinesc 145 de ani de la încorporarea regiunii Dobrogea de Nord în România. Principatul României a câștigat această regiune (inclusiv Delta Dunării și Insula Șerpilor) în 1878, după ce a învins Imperiul Otoman în Războiul ruso-turc din 1877–1878.   Sursa info şi foto: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare…

Vezi mai multe

„Istoria Românilor” – 100 de ani de la nașterea lui Dan Berindei (1923)

Istoricul Dan Berindei a devenit membru corespondent al Academiei Române în 9 martie 1991 și membru titular în 10 noiembrie 1992. A fost vicepreședintele Academiei Române (2006-2014), președinte al Secţiei de Ştiinţe istorice şi arheologie a Academiei Române (1993–2005; 2016-2019) și președinte de onoare (2005) al acestei secții. Dan Berindei a fost descendent al voievodului…

Vezi mai multe

1 noiembrie – Ziua radioului naţional

Ziua radioului naţional se sărbătoreşte, în fiecare an, în 1 noiembrie. În urmă cu 95 de ani, în 1928, la ora 17:00, se inaugura postul naţional de radio, cu apelul „Alo, Alo, aici Radio Bucureşti, România”. Emisiunea a cuprins, printre altele, un cuvânt de deschidere rostit de profesorul Dragomir Hurmuzescu, poezia “Un suflet nou” de…

Vezi mai multe