350 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir

Azi se împlinesc 350 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir, ilustru domnitor, istoric și filozof al Țării Moldovei, unul dintre marii gânditori și lideri ai Europei de Est. Operele sale, precum „Descriptio Moldaviae” și „Istoria Țării Românești,” rămân relevante pentru înțelegerea istoriei și culturii românești. Cantemir a fost nu doar un conducător strălucit,…

Vezi mai multe

Regele Mihai I – 102 ani

În urmă cu 102 ani s-a născut la Sinaia Regele Mihai I. La vârsta de numai 5 ani, a devenit Suveranul României, la decesul bunicului său, Ferdinand I. Timp de trei ani, a domnit prin Regență, fiind însoțit în toate împrejurările de Principesa-Mamă Elena. În 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit în țară și…

Vezi mai multe

Azi acad. Marius Porumb, prieten al Maramureșului și al bibliotecii noastre, împlinește 80 de ani

Marius Porumb este un critic și istoric de artă născut în Basarabia, școlit în Baia Mare și Cluj-Napoca. Şi-a susţinut teza de doctorat cu tema „Icoane româneşti din Transilvania (sec. XV-XVIII)” în 1973. A urmat apoi specializări în Italia, Grecia, Franţa, Ungaria și Germania. În perioada 1966–1990 a fost cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie…

Vezi mai multe

150 de ani de la nașterea matematicianului și pedagoglui Gheorghe Țițeica

Azi sărbătorim 150 de ani de la nașterea lui Gheorghe Țițeica, matematician și pedagog, profesor la Universitatea din București și la Școala Politehnică din București, membru al Academiei Române și al mai multor academii străine, Doctor Honoris Causa la Universitatea din Varșovia. Îi poartă numele concepte ca: „Problema monedei de cinci lei” (Teorema lui Țițeica),…

Vezi mai multe

Azi sărbătorim Ziua Mondială a Turismului

Azi sărbătorim Ziua Mondială a Turismului. Tema acestui an este „Turismul şi investiţiile verzi”, aleasă pentru a evidenția necesitatea mai multor investiţii în direcția Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (propunerea ONU pentru o lume mai bună până în 2030). Turismul este unul dintre cele mai importante sectoare economice. 1 din 10 oameni din lume lucrează în…

Vezi mai multe

„Să cunoaștem România”, expozitie de carte la Filiala Traian

 – 27 septembrie, Ziua Mondiale a Turismului –  „Ziua mondială a turismului este marcată, în fiecare an, la 27 septembrie, de către 160 de ţări, şase membri asociaţi şi peste 500 de membri afiliaţi, componente ale Organizaţiei Mondiale a Turismului (UNWTO) – agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), potrivit site-ului www.unwto.org. Ziua mondială a…

Vezi mai multe

Ionel-Valentin Vlad – 80 de ani de la nașterea fostului preşedinte al Academiei Române

Astăzi, 22 septembrie 2023, fostul preşedinte al Academiei Române, Ionel-Valentin Vlad, urmaş al unor importante familii nobile maramureşene, ar fi împlinit 80 de ani. Inginer și fizician, a fost autorul unor realizări remarcabile: punerea în funcțiune a primului laser cu mediu activ solid din România (1968), realizarea primelor holograme profesionale din țară (1970), a sistemelor…

Vezi mai multe

Augustin Buzura, psihiatru, prozator, scenarist şi eseist – 85 de ani

Augustin Buzura, psihiatru, prozator, scenarist şi eseist, ar fi împlinit azi 85 de ani. S-a născut în 22 septembrie 1938 în comuna Berința, județul Maramureș. Autorul unor romane de succes şi scenarii cinematografice, este unul dintre cei mai reprezentativi romancieri din literatura română postbelică. A fost preşedinte al Fundaţiei Culturale Române (din 1990) şi al…

Vezi mai multe

Azi prof. Ioan Ardeleanu-Pruncu împlinește 80 de ani

În 2018 a publicat lucrarea „Maramureșul – ziare și ziariști de la începuturi până în 1945”, distinsă cu premiul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. „Autorul, Ioan Ardeleanu-Pruncu, s-a angajat la o muncă de galere când și-a propus să aducă spre cititor o enciclopedie, un tom numit cu un titlu modest dar clar ,,Maramureșul. ZIARE ȘI…

Vezi mai multe

Azi e ziua lui Harry Potter!

Tot azi J.K. Rowling, creatoarea lui, împlinește 58 de ani. Se pare că ea a vrut să-și împartă ziua de naștere cu personajul său faimos. Cea mai importantă aniversare a lui Harry a fost când a împlinit 11 ani, pentru că atunci l-a vizitat Hagrid, cu un tort și o scrisoare de acceptare la Hogwarts.…

Vezi mai multe

Franz Kafka, 140 de ani de la naștere

„Kafka a fost unul dintre marii autori ai literaturii din toate timpurile. Pentru mine, este primul din acest secol. Am fost la manifestările centenarului Joyce și, atunci când cineva l-a comparat cu Kafka, am spus că e o blasfemie. Și aceasta pentru că Joyce este important în cadrul limbii engleze și al infinitelor sale posibilități,…

Vezi mai multe

Ziua Europeană a Parcurilor Naționale

Azi este Ziua Europeană a Parcurilor Naționale, sărbătoare menită să atragă atenția asupra importanței ariilor naturale protejate. În 1909 au fost înființate primele parcuri naționale din Europa, în Suedia. 90 de ani mai târziu, în 1999, la inițiativa Federației EUROPARC a luat ființă sărbătoarea de astăzi. Tema de anul acesta este „Construindu-ne Rădăcinile”. Moștenirea noastră…

Vezi mai multe

Ziua Sherlock Holmes

  Cel mai renumit detectiv din lume. Conform Guiness, cel mai portretizat personaj din istoria filmului. Geniu în rezolvarea misterelor. Azi în întreaga lume se sărbătorește „Ziua Sherlock Holmes”, stabilită datorită faptului că în 22 mai 1859 s-a născut Sir Arthur Conan Doyle. Cel mai cunoscut detectiv a fost și este un erou pentru milioane…

Vezi mai multe