Academia Română a achiziționat în ultima perioadă 17 manuscrise și documente semnate de Mircea Eliade, începând cu anul 1922, când scriitorul avea doar 15 ani.
Odată cu acestea au fost cumpărate, printre altele, câteva scrisori primite de la profesorul său Constantin Rădulescu-Motru, de la Constantin Noica și corespondența cu jurnalistul Horia Stanca din anii în care Eliade a lucrat ca angajat cultural pe lângă Legația regală a României la Lisabona.
Manuscrisele au fost expuse în Clubul Academicienilor, apoi vor fi donate Bibliotecii Academiei Române. Va fi astfel completat Fondul Mircea Eliade, deja existent la Cabinetul de Manuscrise-Carte rară, punând bazele constituirii unei arhivei publice Mircea Eliade la dispoziția cercetătorilor operei sale.
Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a afirmat, marţi, că instituţia pe care o conduce este „mai bogată în spiritualitatea ei” prin achiziţionarea unor manuscrise şi documente semnate Mircea Eliade.
Sursa video: Youtube