Video
Filmul „Despre Mihai Eminescu în ziarul băimărean Gutinul” este o producție a Bibliotecii Județene “Petre Dulfu” Baia Mare realizat cu ocazia Zilei Culturii Naționale, 15.01.2022.
În urmă cu aproape 133 de ani, mai precis la 17 martie 1889, ieșea de sub tipar, la Baia Mare, numărul de probă al primului ziar în limba română de pe aceste meleaguri, Gutinul, având ca editor pe Mihail Molnar și ca redactor pe Gavril Szabo. Numărul apare cu data de 3 aprilie, în patru pagini și va continua de patru ori pe lună, miercurea, până în 26 martie 1890. Când debuta publicația mult așteptată de românii din acest colț de țară, la Bucureşti se consuma ultimul act al vieţii celui considerat, încă de pe atunci, cel mai mare poet al românilor.
Apariţie fericită – chiar dacă având o existenţă cvasi meteorică în peisajul revuistic de la sfârşitul secolului al XIX-lea, cu consecinţe benefice pentru viaţa culturală maramureşeană, implicit pentru cea naţională – Gutinul nu a ignorat „fenomenul Eminescu”, menţinând în conştiinţa celor de aici – prin informaţii, ce-i drept, lapidare – interesul pentru destinul postum al Luceafărului poeziei româneşti.
Text – conf. univ. dr. Florian Roatiș, cercetător științific, Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” Baia Mare
Editor video și voce – Corina Șandor-Martin, bibliotecar, Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” Baia Mare
© 2022 – O producţie a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare