„Absența e mai mare ca Prezența” – 70 de ani de la nașterea bibliologului, eseistului, poetului ALEXE RĂU.
Alexe Rău s-a născut la 23 decembrie 1953, în comuna Larga, raionul Briceni, din Republica Moldova. După absolvirea Facultății de Biblioteconomie şi Bibliografie a Universităţii de Stat din Chişinău, a lucrat ca lector universitar la aceeaşi facultate . Din 1976 îndeplinește mai multe funcții în cadrul Bibliotecii Naţionale, din anul 1992, fiind numit director general. Din această funcție, elaborează, împreună cu o echipă de experţi, Programul naţional de reformare a bibliotecilor din țară, de depolitizare şi orientare a acestor importante instituţii spre valorile naţionale perene şi modelul strategic al sistemului naţional de biblioteci. Festivalul de carte şi poezie Eminesciana (1985 – 1986), editarea almanahului Patrimoniu: Almanahul bibliofililor din Moldova (1977 – 1981), a Calendarului bibliotecarului (din anul 2000 Calendar Naţional), Sistemului Integrat al Bibliotecilor Informatizate din Moldova – SIBIMOL sunt proiecte inițiate de Alexe Rău. A elaborat înfiinţarea Consiliului Biblioteconomic Naţional şi a Şcolii de Biblioteconomie din Moldova. Sub conducerea lui Alexe Rău, Biblioteca Națională a început editarea unei serii de bibliografii şi materiale de referinţă: Bibliografia Moldovei, Cultura în Moldova, Buletin bibliologic ş.a. A fost redactor-şef al primei reviste de specialitate din Basarabia – Magazin bibliologic. A fost un important om de cultură, un scriitor de valoare, care a practicat toate genurile literare, în anul 1995 devenind membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, iar din 2009, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Alexe Rău a publicat sute de studii, articole, eseuri în culegeri și ediții periodice de specialitate din Moldova, România, Rusia, Iugoslavia, SUA, Austria, Franța, Belarus, Ucraina, țări în care a susținut discursuri și comunicări la conferințe, simpozioane, seminare, colocvii de specialitate. A redactat publicația Datina Creștină. A fost redactor șef al Gazetei bibliotecarului și îngrijitorul mai multor volume de carte, unele deosebit de importante pentru țara noastră. În perioada directoratului lui Alexe Rău, în anul 2012, Biblioteca Națională a Republicii Moldova a fost decorată cu Ordinul Republicii, în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea Sistemului Național de biblioteci. Postmortem au apărut cărțile: „Sângele și apa” (Chișinău: Dragiștea, 2015); „Din manuscrisele lui Alexe Rău” (Chișinău, 2015); „Elogii pariziene” (Chișinău, 2015); „Alexe Rău, Omul oglindirii polivalente”; „Ontologia scrisului” (Chișinău: BNRM, 2016).
Alexe Rău a intrat in eternitate la 8 aprilie 2015.
Sursa: Țarălungă, Ecaterina, „Enciclopedia identității românești. Personalități. Chișinău, Litera, 2011, p. 670 – 671. www.rightwords.ro/autori/biografie/alexe-rau
© 2023 – O producţie a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare;
Filmare realizată de Corina Șandor-Martin
Sursa: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Youtube