Mirela Gîț (n. 13.10.1979, Baia Mare) este coach, trainer, speaker, certificat și independent Maxwell Leadership și totodată consultant în analiză comportamentală DISC.
Absolventă a Liceului Pedagogic (actualul „Regele Ferdinand”) din Sighetu Marmației în 1999, și-a început cariera în învățământ ca învățătoare la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Baia Mare, apoi la Școala Gimnazială din cartierul Firiza al Băii Mari, unde pentru câțiva ani a ocupat și postul de director (2002-2005).
A fost prima provocare de a fi un bun lider – cu atât mai mult cu cât avea doar 23 de ani la numirea în funcție și zero experiență în coordonarea unei echipe, cu atât mai puțin a unei instituții. De fapt, acesta a fost momentul în care a fost nevoită să învețe cum ar putea fi un manager bun. Între timp a urmat Facultatea de Litere din cadrul Universității de Nord Baia Mare, specializarea română – engleză, pe care a absolvit-o în 2003. Fiind o fire activă, neobosită, și o mare iubitoare de oameni, în paralel a activat în multi-level marketing, unde a învățat pas cu pas ce înseamnă leadershipul cu plusuri și minusuri și cum poate crește echipe de lucru bine pregătite – în orice domeniu ar fi ele.
În 2007, decide să iasă din sistemul public de învățământ pentru a se dedica vânzărilor directe – colaborând cu companii de network – marketing și – timp de 12 ani – cu instituții financiare pentru care a dezvoltat echipe de vânzări. În 2015, a intrat în Maxwell Leadership Certified Team, unde s-a echipat pentru a fi ceea ce este astăzi: coach, trainer, speaker, certificat și independent Maxwell Leadership și totodată consultant în analiză comportamentală DISC.
Mirela e omul care a decis să ilustreze cuvintele lui Nicolae Iorga, pe care le folosește ca și motto:
„Fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine ca înainte.”
© 2023 – O producţie a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare;
Interviu realizat de Corina Șandor-Martin
Sursa: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Youtube