Video
Ziua internaţională a muzicii (International Music Day) sau Ziua mondială a muzicii (World Music Day) sărbătorită, în fiecare an, în data de 1 octombrie, a fost omagiată la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” printr-un moment artistic oferit melomanilor de către Sarah Maria Augustin.
Prietenă a bibliotecii din fragedă copilărie, Sarah, care a participat de nenumărate ori, alături de mama ei, prof. Carmen Melania Augustin, la activități realizate în colaborare cu biblioteca, acum studentă în anul II la Facultatea de Arte Oradea, Departamentul Muzică, a interpretat, la blockflote (flaut dulce) în spațiul Secției pentru copii, „Land of Hope and Glory”, piesă compusă de Edward Elgar, acompaniată la pian de prof. Melania Carmen Augustin.
Cei dornici de a fi purtați pe aripile muzicii, sunt invitați să urmărească filmul realizat de Corina Martin Şandor. Pentru a crea mediul ambiental corespunzător acestui moment, Serviciul Împrumut carte pentru copii și tineret, a realizat o expoziție de carte tematică și un decor specific evenimentului.
© 2021 – O producţie a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare
Editor: Corina Şandor – Martin
Sursa: Serviciul Împrumut carte pentru copii și tineret, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Facebook